ETIKON - Cooperare cu Încredere

Premisa

Lumea liderilor este o lume a unor personalități puternice, indivizi apți de a se conduce după un set de valori și de principii bine integrate în axa personalității lor, a caracterului lor. Și, totodată, ei sunt cei care reușesc să creeze un mediu organizațional în care oamenii să se simtă valorizați, să simtă că ei și munca lor contează, să aibă conștiința propriei creșteri ca oameni și ca profesioniști. Ei sunt cei responsabili pentru succesul organizației pe care o servesc, dar asta doar în măsura în care reușesc să obțină cooperarea oamenilor pentru un scop comun.

Cooperarea este însă ceva destul de anevoios de realizat. Și așa cum spune Francis Fukuyama în cartea TRUST, „Am avea mai puține războaie dacă am avea de ales între diferite resurse economice. Din nefericire, uneori scopurile oamenilor sunt neutilitariste, ca recunoașterea, religia, dreptatea, prestigiul și onoarea.”

Cu noul nostru program ne-am propus să dezvoltăm împreună câteva dintre temele filosofice cele mai stringente în actul cooperării dintre oameni: din ce este constituită identitatea și relația ei cu demnitatea și recunoașterea socială, sistemul mai larg de credințe din care suntem alcătuiți, cum funcționează un sistem de valori și maniera noastră de a alege binele. Vom trece apoi la procesul cooperării organizaționale: necesitatea lui, valorile sociale care permit cooperarea, dar și ce anume o poate împiedica sau limita. Întregul parcurs se va încheia cu o re-evaluare a sistemului de valori și credințe ale Liderului, în lumina tuturor celor discutate în program.

Profesori: Module în program


  • Cine sunt?

    Despre identitate, valori și etică, sau despre cum aleg binele.

    „De ce ne preocupă identitatea, valorile și virtuțile? Pentru că avem nevoie să ne construim un sistem de valori cu care să putem trăi în armonie și reguli pe care să ni le putem explica nouă și altora.” Gabriel Liiceanu, Nebunia de a gândi cu mintea ta, Ed. Humanitas

    Pe larg...

    1. Identitatea

    1. Ce este și din ce este alcătuită identitatea?
    2. Identitatea văzută ca un proces de autodeterminare. Interpretarea identității în cadrul raportului libertate/determinare.
    3. Identitatea personală ca sursa a respectului de sine si a recunoașterii sociale.

    2. Valorile

    1. Ce sunt valorile?
    2. Valorile ca medie și, totodată, culme între lipsă și exces. Constelația valorilor. Măsura valorilor.
    3. Rangurile valorilor
    4. Relația dintre valori și non-valori.

    3.  Etica

    1. Categorii general umane de gândire a binelui. Etica axată pe intenții și etica axată pe consecințe.
    2. Trei sisteme etice. Etica utilitaristă, Etica datoriei, Etica virtuții.
    3. Și, în final, cum alegem binele?
  • Mihaela Gînju

    Partener, Director ERUDIO

  • Liviu Papadima

    Doctor în filologie, Profesor al Universității București

  • Cum mă văd în societate?

    Matricele de gândire care fundamentează tipologia relațiilor dintre individ și societate.

    4. Cum mă văd pe mine, individ, în raport cu grupul/societatea căreia îi aparțin?

    5. Cum îmi definesc sensul vieții?

    6. Ce aștept de la ceilalți și de la univers?

    Pe larg...

    Texte analizate:

    • Biblia, Cartea lui Iov.
    • Filosofia stoică – Marcus Aurelius, Gânduri către sine însuși.
    • Filosofia Renașterii – Pico della Mirandola, Despre demnitatea omului.
  • De ce și cum să cooperez?

    7. Cooperarea și binele comun

    1. Homo economicus sau Zoon politikon? Ce e societatea? De ce ne organizăm în grupuri? Cum funcționează grupurile?
    2. Paradigma tranzacțională și cea socială. Prin ce diferă? De ce co-există? Cum interacționează între ele?
    3. Ce valori sociale susțin cooperarea? Cum le întărim în echipele noastre?
    4. Câteva elemente de psihologia moralei. Efectele grupurilor asupra moralei. Să faci ce spune popa, nu ce face popa. Disonanța cognitivă.
    Pe larg...

    8. Cooperare și conflict

    1. Conflictul ca sursă a creației. Eu-conflict și dis-conflict. Între dreptate și adevăr.
    2. Cooperarea ca sursă de valoare. Dihotomia eficiență-eficacitate. Când e bine să cooperăm? Ce înseamnă, de fapt, o echipă?
    3. Sinergia ca măsură a cooperării eficace. Ecuația cooperării eficace. Sursele cooperării eficace. Trei competențe cheie.
    4. Cooperare și competiție. Argumente sau acțiuni? Convingere sau învingere?

     

    9. Valori personale

    1. Sistemul de credințe personal ca sursă a valorilor trăite
    2. Valori exprimate și valori trăite. Sunt toate valorile, de fapt, valoroase?
    3. Sistemul personal de credințe și efectele lui. Suntem în control asupra impactului nostru?
    4. Drumul schimbării personale. De ce schimbarea lumii începe mereu cu noi.
  • Adrian Stanciu

    Consultant, Partener
    Wanted – Transformation Consultancy

Cui se adresează?

Liderilor, Antreprenorilor, managerilor, echipelor de conducere și echipelor care lucrează în proiecte comune.

Ce câștigați?

  • O mai bună înțelegere a mecanismelor cooperării, a felului cum putem întări în echipele noastre ceea ce susține cooperarea și cum putem gestiona ceea ce o inhibă.
  • O mai bună înțelegere a tiparelor de gândire general umane. Dacă vreți, un dicționar al sensului cuvintelor pe care le folosim atunci când îl descriem pe „eu, sinele” și pe „celălalt”. Pe ceea ce înțelegem prin „Valoare”, dar și pe felul în care descriem „binele și răul”, „corectul și incorectul”, „dreptatea și nedreptatea”.
  • Un timp dedicat înțelegerii mai bune a omului care sunteți și a felului în care vă puteți realiza proiectul de viață prin cooperare cu ceilalți.
  • O întâlnire la nivel înalt cu voi înșivă care vă va ajuta să creați relații autentice atât în spațiul profesional cât și în cel personal.
  • Posibilitatea de a parcurge un drum inedit, folositor, impregnat atât cu cunoaștere, cât și cu simț ludic.
  • Și, așa, cum ne-am obișnuit că se întâmplă în programele Erudio, veți câștiga amintiri frumoase și puternice pentru toată viața.

Orar

9 întâlniri în online, două pe săptămână, de la 15.00 la 19.00, maximum 17 participanți.

Dată Modul Profesor
1 Octombrie, joi,
15.00-19.00, online
Cine sunt?
1. Identitatea
Mihaela Gînju
5 Octombrie, luni,
15.00-19.00, online
Cine sunt?
2. Valorile
Mihaela Gînju
8 Octombrie, joi,
15.00-19.00, online
Cine sunt?
3. Etica
Mihaela Gînju
12 Octombrie, luni,
15.00-19.00, online
Cum mă văd în societate?
4. Cum mă văd pe mine..
Liviu Papadima
15 Octombrie, joi,
15.00-19.00, online
Cum mă văd în societate?
5. Cum îmi definesc sensul vieții..
Liviu Papadima
19 Octombrie, luni,
15.00-19.00, online
Cum mă văd în societate?
6. Ce aștept de la ceilalți..
Liviu Papadima
22 Octombrie, joi,
15.00-19.00, online
De ce și cum să cooperez?
7. Cooperarea și binele comun
Adrian Stanciu
26 Octombrie, luni,
15.00-19.00, online
De ce și cum să cooperez?
8. Cooperare și conflict
Adrian Stanciu
29 Octombrie, joi,
15.00-19.00, online
De ce și cum să cooperez?
9. Valori personale
Adrian Stanciu

Preț

Costul programului este de 1.600 euro plus TVA per participant.
Se acordă discount de 10% pentru 2 sau mai multe înscrieri din partea aceleiași companii (1.440 euro plus TVA).
Pentru echipe, 20% reducere pentru fiecare participant, dar nu mai puțin de 15.000 euro plus TVA (12 participanți).

Parteneri: